Un copil de cinci ani, preluat cu elicopterul SMURD, după ce ar fi fost mușcat de un șarpe

Un copil de cinci ani, preluat cu elicopterul SMURD, după ce ar fi fost mușcat de un șarpe
Elicopter SMURD, în timpul unei misiuni / FOTO: Arhivă
Publicat: 04/08/2019, 20:28

Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roșca, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că la fața locului au fost mobilizate două echipaje de prim ajutor medical.

„S-a primit un apel potrivit căruia un copil de cinci ani a fost mușcat de un șarpe în localitatea Șinteu, iar la fața locului au fost mobilizate două echipaje de prim ajutor din cadrul stației de pompieri Aleșd și elicopterul SMURD. Copilul a fot asistat medical și transportat cu elicopterul la Spitalul Județean la Oradea”, a spus Roșca.

Medicul șef al UPU – SMURD Bihor, Hadrian Borcea, a declarat, la rândul său, că starea de sănătate a copilului este bună, acesta urmând să mai rămână internat sub supraveghere medicală.

„Nu este sigur că a fost vorba despre o mușcătură de șarpe. A fost tratat ca atare, dar în afară de o mică reacție locală, nu a prezentat altceva. I s-a administrat ser antivenin pentru siguranță”, a spus Borcea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Lista de boli pentru care se acordă șapte zile de concediu medical
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×